"Cusaturi din Vlasca"
Despre cusăturile din zona Vlașca, cu doamna Carmen Gărăgău, formator în cadrul atelierelor de meșteșuguri locale.
Material realizat în cadrul proiectului ”Călătorie în sud - identitate multiculturală”, implementat de Asociația AVATAR în parteneriat cu Asociația Datini Educație Cultură Găujani și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, aria tematică: patrimoniu imaterial.
Proiect derulat în perioada februarie-noiembrie 2020, în Găujani, jud. Giurgiu.
Proiectul a presupus derularea de ateliere pentru tineri cu vârsta între 12 și 19 ani, pe diferite tematici: meșteșuguri locale (cusătură), PhotoVoice, povești și istorie locală, dans și teatru. Proiectul s-a finalizat cu un spectacol despre obiceiuri și tradiții locale, în care au fost incluse produse din toate atelierele.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”